Sfințirea Casei
Ce este Sfeștania?
Sfințirea casei – cunoscută și Sfeștania – este denumirea populară a slujbei Agheasmei Mici, pe care preotul o oficiază în locuințele credincioșilor. Această slujbă nu este doar un obicei, ci un ritual sfințitor, prin care harul Duhului Sfânt se revarsă asupra casei și asupra locuitorilor ei.
De ce sfințim casa?
O înțeleaptă vorbă a poporului român spune că ”Omul sfințește locul”. Fără îndoială, așa este. La fel de adevărat este, însă, că tot omul este cel care își întinează, își murdărește locul în care trăiește. Suntem solidari cu tot ceea ce ne înconjoară și urmările faptelor noastre se răsfrâng asupra locului în care trăim, așa cum ne învață întreaga tradiție a Bisericii noastre.
Sfeștania este, pentru casă, ceea ce este spovedania pentru oameni. Prin această slujbă, casa se curățește de lucrarea celui rău și face loc lucrării lui Dumnezeu în viața celor care locuiesc în ea.
Mărturie a dorinței noastre de a reintra în comuniune cu Dumnezeu, sfeștania are mai întâi un caracter de exorcizare, prin care lucrarea celui rău este alungată. În egală măsură, acest act aduce în fața Domnului hotărârea fermă a membrilor casei, de a se lepăda de păcat și de a-și pune locuința sub binecuvântarea lui Dumnezeu.
Când sfințim casa?
Sfeștania se poate săvârși ori de câte ori credincioșii simt nevoia de a-și sfinți mediul în care își petrec viața. În vechime exista tradiția de a chema preotul în fiecare lună. Din multiple motive, acest lucru este dificil în contextul nostru. În același timp, recomandăm credincioșilor noștri să cheme binecuvântarea Domnului asupra caselor lor cel puțin o dată pe an.
Dat fiind caracterul de pocăință, slujba Sfeștaniei se săvârșește, de regulă, într-o zi de post: fie într-unul din cele patru posturi, fie într-o zi de post a săptămânii.
Cum ne pregătim pentru Sfeștanie?
Expresie a unei alegeri conștiente de a fi cu Dumnezeu, Sfeștania începe cu pregătirea familiei pentru această rugăciune. În acest sens, recomandăm credincioșilor noștri să postească în ziua Sfeștaniei.
Ca aspect organizatoric demn de menționat, ritualul Sfeștaniei include sfințirea apei și stropirea cu această apă sfințită a celor prezenți și a fiecărei încăperi. Vă rugăm să ne menționați eventuala prezență în casă a unor obiecte sensibile la stropii de apă.
Ce pregătim pentru Sfeștanie?
-
Un vas larg cu apă curată;
-
Un bol cu făină;
-
Un pahar cu ulei;
-
Trei bețișoare de urechi;
-
Trei lumânări;
-
Un pomelnic cu numele persoanelor vii din casă;
-
O icoană, orientată spre răsărit.
Pentru programarea unei Sfeștanii ne puteți contacta la nr. de telefon
+49 1794631820 sau la adresa de e-mail contact@biserica-heidelberg-bruchsal.de.